English
Prăvălia lui Virgil este un exemplu excelent al expresiei „a fi în pas cu vremurile”. Domnul Virgil a fost mereu atent la cum poate veni mai uşor în ajutorul nevoilor clientului şi la ce este nou pe piaţă.
În atelierul său se pot repara haine de blană și încălţăminte, se pot ascuţi forfecuţe, multiplica chei, vopsi articole din piele. Dl. Virgil lucrează cu piele și face obiecte din piele de la zero, un meșteșug rar întâlnit astăzi. Poartă întotdeauna un şort de piele, făcut de el, atunci când este la atelier.
Program de Lucru
Luni
09:00 - 18:00
Marti
09:00 - 18:00
Miercuri
09:00 - 18:00
Joi
09:00 - 18:00
Vineri
09:00 - 18:00
Sâmbătă
-
Duminică
-
Adresa
Adresa noastră:
Strada Atelierului, nr. 19
GPS:
44.4449557, 26.0797921
Telefon:
E-mail:
-
Mi-am reconditionat ghetele de toamna la el si mi-a depasit toate asteptarile. Mi-a pus chiar si un strat nou de vopsea pe talpa, le-a făcut mai trainice si mai frumoase decat au iesit din magazinul original.
Si se pricepe si la pantofi de dans.
Am vazut odata un filmulet pe Youtube in care un specialist repara pielea de pe o canapea facuta franjuri de o pisica. La final, canapeaua arata ca noua. Mi-am amintit de el cand am decis sa cumpar o geanta de piele vintage de pe OLX.
Vazusem din prima ca e foarte veche, dar rezistase onorabil si avea urme mai serioase de uzura doar la colturi, care se deschisesera ca o carte, si la breteaua de umar, unde pielea se faramitase pe alocuri din cauza deshidratarii. De asemenea, partile metalice erau foarte afectate. Totusi, imi placea mult de tot, asa ca am cumparat-o si am inceput sa caut un specialist care sa o repare. Intre timp, mi-am dat seama ca nu cumparasem o imitatie de piele de crocodil, ci o geanta de caiman veritabila. Prin urmare, nu voiam sa apelez la un cizmar de cartier, ci la un profesionist.
Cand am ajuns pe pagina web a business-ului Pravalia lui Virgil, mi-au atras atentia decorul modern al locatiei si fetele care apareau in fotografiile din galerie. Eram sigura ca am de-a face cu tineri antreprenori care practica mestesugul marochinariei la standarde moderne, si ca ar fi o alegere buna sa apelez la ei. Prin urmare, am solicitat o oferta pe email. Desi nu am primit raspuns, eram nerabdatoare, asa ca dupa cateva zile am mers cu poseta la direct la locatie.
La fata locului, Pravalia lui Virgil era mai mica decat ma asteptam, dar cu acelasi decor sofisticat din pozele de pe site, atipic pentru Piata Matache. Era tipic insa numarul de telefon din geam, la care am fost nevoita sa sun, fiindca pravalia era inchisa. Dupa cateva momente, am fost intampinata de insusi proprietarul pravaliei, Virgil, un domn cu fizic impunator, trecut bine de 50 de ani.
I-am explicat domnului Virgil ca vreau sa repare geanta astfel incat sa o pot purta – sa ii lipeasca colturile, sa reconditioneze zonele unde pielea era sarita, sa repare cumva partile metalice si sa remedieze orice alte probleme pe care le sesizeaza. Domnul Virgil mi-a explicat ca pielea este foarte uscata, ca trebuie tratata cu substante speciale, iar partile metalice sunt alama si sa le schimbe ar insemna in cel mai bun caz sa strice farmecul si patina gentii, si in cel mai rau caz sa strice geanta propriu-zisa. Eu vazusem niste vopseluri metalice care se pot aplica pe orice suprafete si am sugerat aceasta abordare, insa domnul Virgil mi-a spus ca nu se poate. S-a oferit totusi sa se ocupe dansul sa le faca sa arate bine.
Am acceptat cu jumatate de gura solutia oferita, si am fost si mai descumpanita cand am aflat ca toata interventia urma sa ma coste 150 de lei, mult mai mult decat ma asteptam. Geanta costase 80 de lei. Am incercat sa mai negociez, dar domnul Virgil mi-a replicat ca, pentru aceasta indrazneala, voi fi taxata dublu. In concluzie, oferta a fost “take it or leave it”. Am decis sa accept, fiindca, desi mi se adesa cu apelativul “tata”, domnul Virgil parea sa fie suficient de modern in abordarea mestesugului sau, si sa stie despre ce vorbeste.
Din pacate, in ceea ce priveste restul interactiunii, m-am simtit in anii ’90. Plata a fost solicitata integral in avans. Nu am primit nici un document justificativ. Am cerut eu o chitanta. Am fost privita lung si intrebata daca este neaparat necesar. Am raspuns afirmativ. Chitanta a fost mazgalita fara entuziasm. Pe ea nu figurau datele firmei si lipseau si alte elemente obligatorii – denumirea unitatii, CUI, etc. Am solicitat macar o stampila. Din nou privirea lunga si intrebarea. Stampila a fost aplicata, cu sim ai putin entuziasm, si am fost invitata sa revin cu un telefon dupa 30 de zile, fiindca aceasta este durata standard a TUTUROR reparatiilor.
Vineri s-au implinit 30 de zile, asa ca azi m-am prezentat entuziasmata la Pravalia lui Virgil. Si de aceasta data, Pravalia era inchisa, asa ca a trebuit sa il anunt telefonic pe domnul Virgil ca am venit sa ridic poseta. Desi mai vorbiseram pe mobil de vreo trei ori, am fost repezita, fiindca am spus doar ”poseta”, fara sa am in vedere ca domnul Virgil are 50 de posete la reparat, asa cum m-a informat iritat. Am lamurit ca e vorba de poseta din piele de caiman, si o angajata mi-a deschis, dupa vreo 3 minute, pe care le-am petrecut dardaind in strada, fiindca nu avusesem inspiratia sa imi iau haina din masina. Dupa alte 5 minute, a aparut si poseta, impreuna cu domnul Virgil. Intr-adevar, pielea arata mult mai bine si era mult mai supla. Am observat insa aceste detalii ulterior, fiindca pe moment am fost profund dezamagita.
Colturile erau in continuare dezlipite.
Pielea de pe bretea era, in continuare, vizibil sarita.
Partile exterioare de metal erau intr-adevar mai lustruite, insa tot nu aratau bine, iar cele interioare erau neatinse.
Interiorul nu fusese reconditionat deloc.
Cum domnul Virgil nu m-a intrebat daca sunt multumita, ci a inceput sa imi explice dansul cat de multumita ar trebui sa fiu, am fost nevoita sa imi adun curajul si sa il intrerup.
I-am spus ca nu pot purta poseta asa, cu colturile dezlipite.
Domnul Virgil mi-a replicat prompt ca, pentru a lipi colturile, trebuie sa le bata, ceea ce ar putea cauza craparea pielii, si m-a incurajat sa revin dupa jumatate de an, sa ii mai faca un tratament pentru inmuiere.
I-am reamintit ca intentia mea este sa port poseta imediat, nu dupa un an.
Domnul Virgil s-a oferit atunci sa lipeasca colturile pe loc, dupa care a luat poseta si a iesit val vartej din incapere, fara sa ma intrebe daca am timp sa astept. Asa ca am asteptat. Vreo 15 minute, tot in frig si fara haina, fiindca pravalia nu era incalzita. Intre timp, au mai aparut cateva persoane carora a trebuit sa le deschid eu usa (domnul Virgil o incuiase dupa intrarea mea) sis a le anunt ca domnul Virgil lipseste momentan.
Intr-un final, domnul Virgil a revenit cu geanta lipita la colturi. Se pare ca pielea nu crapase, ci se inmuiase. Am continuat sa inspectez poseta, si i-am aratat alte zone unde marginea era dezlipita. Cand domnul Virgil s-a oferit sa le lipeasca si pe acelea, am refuzat.
Fiindca ma grabeam.
Fiindca avusese 30 de zile la dispozitie.
Si, mai ales, fiindca nu am simtit din partea dansului nici un fel de bunavointa sau interes real de a ma ajuta.
In timp ce scriu aceasta recenzie, mainile imi miros puternic a ceva similar cu otrava de soareci. Acelasi miros gretos il are si geanta – este de la substanta cu care a fost tratata. Domnul Virgil nu a considerat de cuviinta sa ma previna sau sa ambaleze geanta inainte de a mi-o inmana. M-am spalat pe maini de vreo 5 ori pana acum, dar degeaba.
Geanta am lasat-o pe balcon, pana ma hotarasc daca mai are rost sa o impachetez in folie de plastic.