Arhiva: Produse

Dl. Daniel este un cizmar remarcabil. Lucrează de 30 de ani în domeniu și a trecut prin firme de prestigiu din țară și străinătate. Face parte din ultimele generații care au învățat să facă încălțăminte manual și complet: cu ramă cusută, cu talpă cusută, montată manual. Așa cum bine spune, „un flec trebuie să pui fie că ești prim ministru, fie că ești cetățeanul turmentat”. Atelierul de pe Corneliu Coposu l-a deschis în 2013, atunci când s-a întors din Atena, unde a lucrat pe mașinării sofisticate de făcut încălțăminte. Atunci când vizitează o altă țară, domnului Daniel îi face plăcere să găsească și să intre în cizmăriile din acel loc. Pentru viitor are planuri importante legate de perpetuarea meșteșugului cizmăriei.

Înrămat tablouri, geamuri de toate tipurile, cu sau fără passepartout-uri, oglinzi de diferite mărimi şi forme. Toate acestea se pot meşteri cu spor în atelierul de Tehnica Sticlei din unitatea 11, pe Bd. Corneliu Coposu. Domnul Dan lucrează aici din anii 90. Primul contact cu aceasta meserie a fost în copilărie, părinţii meşterului fiind cei care i-au arătat prima oară acestuia ce înseamnă să lucrezi cu sticlă. Ca mai toate învățăturile primite de la părinţi, acestea au fost primite cu scepticism la început. O data cu vârsta, domnul Dan şi-a dat seama de importanţa lor, iar acum vorbeşte cu mândrie de comenzile pe care le primeşte în atelier.

Calm, zi de zi însoţit de o vorbă bună şi îmbrăcat pentru atelier întotdeauna la cămaşă, pentru mulţi domnul Marin apare ca o surpriză, doar aţele uitate pe pulover îl dau de gol că este croitor. Meşterul face parte din acea categorie de croitori care îşi văd meseria ca pe o artă şi care tratează fiecare etapă a procesului cu respect. Atelierul de croitorie este la parterul unui bloc chiar în spatele Judecătoriei, ferit de agitaţia bulevardului.

Singurul atelier de reparat stilori rămas în Bucuresti este ca o comoară pentru omul modern de astăzi care încă mai foloseşte stiloul. Domnul Mircea repară stilouri, repară ochelari şi brichete şi merge zilnic cu bicicleta. A apărut în presă de multe ori, fiind singurul care încă mai ştie acest meşteşug. Peniţele care i-au trecut prin mână de-a lungul anilor au variat de la banalele stilouri şcolăreşti până la peniţe-bijuterii, printre care și câteva aparținând unor demnitari importanţi, folosite la semnarea unor acte de importanţă naţională. Domnul Mircea îşi aminteşte cât de mare se făcea coada în faţa atelierului său pe vremea lui Ceauşescu. Meseria a moştenit-o de la tatăl său, iar în acele timpuri totul era învăluit într-o aură secretoasă, pentru că meseria se transmitea în familie şi numai în familie. Cu părere de rău, domnul Mircea spune că s-a oprit la el. Deşi numărul clienţilor a scăzut, calitatea lor a crescut, pentru că stilourile care îşi aşteaptă acum rândul în vitrină sunt dintre cele mai sofisticate.

De-a lungul vechii istorii pe care o are strada Colţei, multe ateliere s-au deschis şi închis aici, strada fiind locul preferat de negoț al meşteşugarilor vremii. Pe lângă blănăriile rămase, aici găsim şi croitoria domnului Vasile. Meşter croitor cu experiență vastă, acesta examinează cu ochi curioși croiul unei haine mai deosebite pe care o poartă clienţii care îi păşesc pragul.

Cizmăria domnului Nicolae nu este una oarecare. Aici nu durează mai mult de 5 minute până ca meşterul să ştie care este problema sau ce îşi doreşte de fapt clientul. Acest aspect nu este de mirare, deoarece domnul Nicolae nu doar repară pantofi, ci face pantofi de la zero şi nu orice fel de pantofi, ci pantofi de dans, care aşa cum bine ştim nu trebuie să fie doar arătoşi, ci foarte rezistenţi şi să vină ca turnaţi dansatorului. Meşterul a pregătit mulţi alţi cizmari care acum au ateliere proprii sau chiar fabrici de încălţăminte. După ’90 a înţeles ca această meserie este pe cale să se piardă şi a fost dispus să împărtăşească din cunoştiintele lui oricui a fost interesat, considerând ca este loc pentru toată lumea in acest domeniu.

Croitoria unde lucrează doamna Elena este singura care mai funcţionează pe strada Ştirbei Vodă. Veselă şi mereu pusă pe treabă, doamna Elena este genul de croitoreasă care atunci când vede că obiectul care i-a ieşit din mâini vine bine pe client şi că îl şi mulţumeşte, simte că a lucrat cu folos. „Satisfacţie mai mare nu poate fi pentru un croitor.”

Calapoade, tipare, bucăţi de material, rigle, toate elementele esentiale necesare pentru confecţionarea, restaurarea şi retuşul hainelor de blană, le putem găsi în atelierul de pe Calea Moşilor vechi. Aici blănarii lucrează vegheaţi de hainele de blană atârnate cât mai aproape de tavan, exact ca într-o instalaţie de artă contemporană. Blănarul, domnul Ion, ştie să recunoască o blană bună şi poate face una veche să vină ca turnată noului proprietar. Atelierul este unul dintre puţinele rămase in picioare pe Calea Moşilor vechi, unde doar zgomotul tramvaiului mai aminteşte de agitaţia de altădată.  

Croitoria doamnei Jana se găseşte foarte la îndemână dacă te afli în zona Pieţei Veteranilor. Pieţele au atras dintotdeauna vânzoleala, dar şi meşteşugari de toate felurile, pentru că a repara ceva era la fel de obişnuit ca a face piaţa. Impresionant în atelier este peretele plin de fluturi, preferaţii doamnei Jana, care dau culoare locului. Aici se pot scurta pantaloni, strâmta fuste, cu alte cuvinte se poate face paleta obişnuită de retuşuri.

 La intrarea principală, pe stânga, în Complexul SIR lucrează domnul Moldovan, ceasornicar din anii 70. Este o plăcere să stai să îl asculţi cât timp îţi schimbă bateria la ceas sau face o reparaţie sau alta. Domnul Moldovan cunoaşte foarte bine sistemul de meserii, el trecând, în perioada comunistă, prin toate etapele specializării, lucrând atât la sat, cât şi la oraş.  

Nea Vasile nu se mulțumește cu o singură meserie, tocmai de aceea face reparații universale, la haine de piele, pe care le și vopsește daca li s-a dus cumva din farmec. Schimbă și repară fermoare, pune capse, nasturi, ajustează blugi, scurtează pantaloni. Atelierul său nu are firmă luminoasă și din acest motiv poate părea închis, însă ușa este mai tot timpul deschisă.

 Atelierul de reparţii al domnului Ioan pare să fie genul de loc unde vin doar cei care ştiu deja de el. Strada ferită de agitaţia obişnuită, dar şi faţada nu foarte evidentă contribuie din plin la păstrarea anonimatului, deşi cizmăria există aici din 2000. Domnul Ioan a ajuns să facă cizmărie după ce a lucrat ca electrician într-o fabrică de încălţăminte, însă după revoluţie a hotărât că vrea să înveţe această meserie şi asta a făcut. Fiica şi fiul lui se ţin departe de cizmărie, dar el îi înţelege pentru că sunt oameni cu facultate.