„Cine mai are material, mai face o haină de blană zilele astea.” Blănăria există aici din perioada interbelică. Dl. Curcan, meșterul blănar, a moștenit tradiția blănăriei de la tatăl său, care a învățat-o la rândul lui de la meșterii evrei renumiți de pe strada Colței. Acest atelier este printre singurele care au mai rămas deschise. “Materialul de blană nu e ca la stofă, îl tai direct și gata e croit. Are defecte: e împușcat, găurit, are mamele. Trebuie scoase alea, că acolo n-are păr.”
Strada Colței, Nr. 20
Domnul Stelian este un meșter-domn, la costum, cu povești de neîntrerupt despre meseria de blănar. Domnul Antoniu, meșter-domn deasemenea, se ocupă cu pielăria. Pile sau blană de reparat, avem multe opțiuni aici.
Calea Moșilor, nr. 126
O pată, o zgârietură ne fac uneori să punem de-o parte lucruri uzate, dar dragi din piele. Întâlniți-o pe Doamna Silvia care repară, modifică și vopsește haine, genți, încălțăminte din piele din 1995. Împreună cu doamna Elena, care a lucrat la fabrica de piele din Hunedoara, cele două își întâmpină cu un zâmbet larg clienții.
Strada Slănic, nr. 4
În Centru Vechi nu sunt doar restaurante şi baruri, ci şi ateliere cu magazine la stradă ca Nobile Furs Eleni de pe Strada Franceză. Odinioară astfel de locuri erau cele mai des întâlnite servicii. Astăzi au mai rămas doar câteva. Doamna Eleni este grecoaică, își servește clienții în limba română şi continuă tradiţia familiei ei – negoţul cu blănuri.
Strada Franceză, nr. 32
Foarte aproape de Piaţa Romană, pe Str. Mihai Eminescu există de ani buni o Blănărie, cunoscută de cei din cartier. În spatele draperiilor portocalii, maşinile de cusut repară, modifică, scurtează haine de blană de toate tipurile. La o primă vedere locul ar putea părea închis, dar doamna Gheorghiţa este aici de luni până vineri de la 10 la 18, iar primirea se face ca la vechile ateliere, separat de atelierul propriu zis unde hainele de blană sunt aranjate, recondiţionate, unde haina de blană a bunicii mai primeşte o şansă.
Strada Mihai eminescu, nr. 34
Calapoade, tipare, bucăţi de material, rigle, toate elementele esentiale necesare pentru confecţionarea, restaurarea şi retuşul hainelor de blană, le putem găsi în atelierul de pe Calea Moşilor vechi. Aici blănarii lucrează vegheaţi de hainele de blană atârnate cât mai aproape de tavan, exact ca într-o instalaţie de artă contemporană. Blănarul, domnul Ion, ştie să recunoască o blană bună şi poate face una veche să vină ca turnată noului proprietar. Atelierul este unul dintre puţinele rămase in picioare pe Calea Moşilor vechi, unde doar zgomotul tramvaiului mai aminteşte de agitaţia de altădată.
Calea Moşilor, Nr.86